Ambasadorul Victor Chirilă a participat la vernisajul expoziţiei cu genericul „IN MEMORIAM” dedicată eroilor neamului căzuți la Nistru

Pe 4 octombrie 2022, Ambasadorul Victor Chirilă a participat la vernisajul expoziţiei cu genericul „IN MEMORIAM” dedicată eroilor neamului căzuți la Nistru, eveniment desfășurat în incinta Muzeului Național „Regele Ferdinand I” din București.
Evenimentul a fost organizat în contextul Anului recunoştinţei faţă de veteranii de război, participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, marcat în anul 2022 urmare deciziei Parlamentului Republicii Moldova.
Expoziția a fost realizată de Ambasada Republicii Moldova la București, în strâns parteneriat cu Agenția pentru Știință și Memorie Militară din Republica Moldova.

